Posted by Rodica Negura
Industria tigarilor a explodat in 1920, cind Edward Bernays s-a folosit de cunostintele unchiului sau, Freud, si ale lui Gustave le Bon, cel care a pus bazele psihologiei multimilor, si a spart prejudecatile legate de femeile fumatoare.
Posted by Rodica Negura
Mii de moldoveni au urmărit către amiaza zilei de luni cel mai spectaculos fenomen optic “halou”. Unii omeni, care cunosc mai puţin legile fizicii, au fost şocaţi şi speriaţi de cercul mare creat în jurul soarelui şi luminat pe margini de curcurbeu. În timp ce unii au interpretat fenomenul drept un semn divin, alţii l-au [...]
Posted by Rodica Negura
“Sădeşte un pom, creşte un om!” – acesta este îndemnul după care membrii clubului “TSL” Chisinău pornesc în soluţionarea problemelor comunitare. Îndemnul, ne reaminteşte rostul şi menirea noastră pe Pământ.
Posted by Rodica Negura
Prima parte a acestuia a şi început în tabăra “Prietenia” din com. Sarata Galbena în perioada 12-13 aprilie 2007. La aceasta acţiune au participat 27 elevi din localitate însoţiţi de 3 profesoare tinere. Moderatori au fost Calestru Mihai şi Andries Tatiana – membrii Asociatiei Internationale pentru Educatie din Republica Moldova (AIERM), care au predat lecţiile [...]
Posted by Valeriu Tihai
Programul CANTEMIR s-a constituit în anul 2006, în baza procedurilor, criteriilor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 350/2005, precum şi a Ordonanţei 9/1996, ca un program-pilot de finanţare a proiectelor culturale româneşti adresate mediului internaţional.Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să fie:- persoane juridice, fără scop patrimonial, înregistrate legal în România, care desfăşoară, conform actelor [...]
Posted by Valeriu Tihai
“Milioane de oameni, milioane de copaci” este un program naţional de responsabilitate socială corporativă, care are ca scop promovarea activităţilor de voluntariat în cadrul companiilor, organizaţiilor şi a instituţiilor pentru plantarea de copaci sau alte plante în oraşe şi în împrejurimile acestora, conform calendarului anual de plantări, toamna şi primăvara. Orice companie, organizaţie sau instituţie [...]
Posted by Valeriu Tihai
Programul CANTEMIR s-a constituit în anul 2006, în baza procedurilor, criteriilor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 350/2005, precum şi a Ordonanţei 9/1996, ca un program-pilot de finanţare a proiectelor culturale româneşti adresate mediului internaţional. Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să fie: Persoane juridice fără scop patrimonial, înregistrate legal în România, care desfăşoară, conform [...]
Posted by Valeriu Tihai
ANUNT DE PARTICIPARE pentru acordarea de finantare nerambursabila din fondurile bugetului local al Municipiului Tîrgu-Mures asociatiilor si fundatiilor române cu personalitate juridica, precum si altor organizatii neguvernamentale fara scop lucrativ, care initiaza si organizeaza programe si proiecte culturale.
Posted by Valeriu Tihai
Marea majoritate a companiilor care au adoptat strategii de dezvoltare continuă a personalului au în vedere şi consolidarea unui departament intern de instruire – iată de ce calificarea de Formator poate aduce celor care o deţin avantajele dorite Definire * Program de perfecţionare în meseria de „Formator” (Train the trainers) – Cod în Clasificarea Ocupaţiilor [...]
Posted by Valeriu Tihai
In cadrul Programului National de Formare Sistematica a Expertilor si Consultantilor pentru proiecte cu Fonduri Structurale, EUROLINK – Casa Europei, in parteneriat cu Universitatea Romana de Stiinte si Arte "Gheorghe Cristea", organizeaza, in cursul lunii martie 2007, trei module de training intensiv in domeniul Fondurilor Structurale, dupa cum urmeaza: 1. Realizarea dosarului tehnic al proiectului – Bucuresti, 16-17 martie [...]